Traian Băsescu, miercuri la Aman

Conform agenţiei Petra, preşedintele Traian Băsescu va merge miercuri,  la Amman,  într-o scurtă vizită de lucru, urmând să se vadă cu regele Abdullah al II-lea.

Băsescu va discuta mijloacele de intensificare a cooperării bilaterale şi chestiuni de interes comun, potrivit agenţiei.

Preşedintele Traian Băsescu a mai efectuat o vizită la Amman în decembrie 2005, prilej cu care s-a întâlnit cu regele Abdullah al II-lea şi a încheiat acorduri bilaterale în domeniile culturii, industriei militare şi turismului, participând, de asemenea, la deschiderea Forumului Economic româno-iordanian. Şeful statului a avut şi întâlniri cu reprezentanţii comunităţii române din Iordania şi cu absolvenţii iordanieni ai universităţilor din România.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *