Procurori: Nelu Gruia a lăsat o scrisoare, care poate fi considerată testament

Scrisoarea lăsată unor apropiaţi ai familiei de către fostul şef al Biroului de Arme de la Poliţia Judeţeană Dolj Nelu Gruia, care şi-a împuşcat soţia şi fiica, ar putea fi considerată un testament întrucât în aceasta sunt enumerate toate bunurile pe care bărbatul ar vrea să le lase fiului său.

scrisoareProcurorii Parchetului Tribunalului Dolj spun că Nelu Gruia menţionează în scrisoare toate bunurile familiei, respectiv imobile, maşini şi conturi bancare, astfel că documentul ar putea fi considerat un testament, informează Mediafax.

El spune că şi-ar dori ca, în cazul în care se va întâmpla ceva cu familia sa, toate aceste bunuri să îi revină fiului său, în vârstă de 22 de ani.

Scrisoarea, care are două pagini şi pe care sunt mai multe pasaje subliniate cu marker, se încheie cu urări de sănătate celor două persoane cărora le este adresată, respectiv o anume Maria şi “părintelui Liviu”, ambele persoane din Alba.

Scrisoarea a fost găsită, alături de un plic gol, pe masa din sufrageria locuinţei familiei Gruia, în aceeaşi încăpere fiind descoperit şi cadavrul soţiei fostului poliţist.

În scrisoarea respectivă, Nelu Gruia arată că fiica sa este vinovată de starea conflictuală dintre el şi soţia sa, finalizată cu divorţ, el încercând să îşi explice astfel gestul.

De asemenea, el îi roagă pe apropiaţii familiei să aibă grijă de fiul său.

Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Craiova, Claudiu Dinculescu, a spus că fiul fostului poliţist este în stare bună, însă anchetatorii nu pot să comunice cu el, fiind surdomut, astfel că se va recurge la un interpret.

Potivit sursei citate, în locuinţa familiei Gruia au fost găsite atât cartuşe intacte, cât şi cartuşe trase.

Citește și:

Nelu Gruia, polițistul care și-a împușcat familia, a decedat pe masa de operație. Fiica sa, operată cu bine – GALERIE FOTO

De Ce şi-a ucis fostul șef al Poliţiei Dolj soţia

Fostul şef al Serviciului de Arme şi Muniţii de la IPJ Dolj şi-a împuşcat familia

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *