Sandra Izbaşa şi Diana Chelaru, aur şi argint la sol

România a dominat finala feminină de sol din cadrul Campionatelor Europene de gimnastică de la Berlin. Sandra Izbaşa a obţinut medalia de aur, în timp ce Diana Chelaru s-a clasat pe poziţia a doua, podiumul fiind completat de Yulia Belokobylskaya din Rusia.

sandra-izbasaSandra Izbaşa a intrat în concurs a cincea şi, la capătul unei exerciţiu excelent, a fost notată cu 14.500. Sportiva legitimată la Steaua nu a mai putut fi depăşită de nici una dintre concurentele următoare şi a adus astfel cea de-a treia medalie de aur a României la competiţia găzduită de capitala Germaniei, scrie Antena3.

Ziua foarte bună a reprezentantelor noastre a fost completată de Diana Chelaru, care a obţinut 14.475 şi a câştigat medalia de argint. Podiumul a fost completat de rusoaica Yulia Belokobylskaya, care a aprimit pentru exerciţiul său 14.450.

În total, la această ediţie a Campionatelor Europene de gimnastică, România a obţinut trei medalii de aur (săritur feminin, sol feminin, sol masculin), două de argint (sol feminin, individual compus masculin) şi una de bronz (individual compus feminin).

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *