Muammar Gaddafi a apărut în public la reşedinţa sa de la Tripoli

Liderul libian Muammar Gaddafi a apărut luni seara în public, la reşedinţa sa de la Bab el-Aziziya, la Tripoli, care a fost ţinta unei rachete a coaliţiei la 20 martie, a anunţat televiziunea naţională libiană.

GaddafiPotrivit televiziunii, Muammar Gaddafi şi-a salutat susţinătorii adunaţi la Bab el-Aziziya, scrie Mediafax.

Aceasta este prima apariţie publică a colonelului Gaddafi după 22 martie.

Fiul său Seif al-Islam, care a dispărut de pe scena publică de la începutul raidurilor coaliţiei în Libia, la 19 martie, a avut şi el o apariţie discretă, la hotelul din Tripoli unde sunt cazaţi jurnaliştii. El a acordat un interviu postului BBC, după care a părăsit discret locul.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *