ANALIZĂ: ACTA va lovi în afacerile mici, protejându-le pe cele mari

În ultima perioadă, întreprinzătorii de succes care s-au lansat recent în afaceri şi-au făcut „primul milion“ cu ajutorul internetului. Multă creaţie proprie, dar şi o componentă de „copy/paste“, i-au ajutat pe tineri să facă bani, pe mulţi chiar i-a scos dintr-o sărăcie cruntă şi i-a adus în zona unui venit suficient pentru dezvoltarea personală. De cealaltă parte, marile afaceri au devenit megaafaceri datorită globalizării accelerate de internet. Ei bine, dacă s-ar aplica întocmai principiile prevăzute de AntiCounterfeiting Trade Agreement (ACTA), afacerile mici bazate de world wide web ar fi puternic lovite, în timp ce marile business-uri ar fi mai mult protejate decât afectate, arată un studiu al companiei de consultanţă Golden Mind&Spirit. Unul din principalele motive ar fi acela că micii întreprinzători sunt downloaderi de pe net, în timp ce companiile mari sunt uploaderi, iar ACTA loveşte (doar) în zona de download. Nu cel care încarcă o creaţie fără acordul autorului este vizat, ci acela care o va descărca.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *