Symbian Anna este acum disponibil pentru instalare si in Romania

Symbian Anna – cea mai recenta actualizare pentru terminalele cu sistem de operare Symbian – este disponibila in Romania, incepand de astazi. O noua interfata, tastatura QWERTY virtuala in modul portret al ecranului, split-screen pentru vizualizarea directorului de mesaje, harti mai dezvoltate, browser mai rapid si o securitate sporita sunt doar cateva dintre imbunatatirile de care vor beneficia utilizatorii Nokia.

Symbian Anna poate fi descarcat folosind cea mai recenta versiune Ovi Suite (versiunea 3.1.1) de pe un computer personal, sau direct pe telefonul mobil de tip smartphone. Potrivit oficialilor Nokia, sistemul Symbian va fi prezent pe inca 10 noi modele de terminale in urmatoarele 12 luni si va continua sa primeasca actualizari si suport pentru software cel putin pana in 2016.

Caracteristici principale ale Symbian Anna:

Interfata cu utilizatorul: Symbian Anna aduce un nou aspect terminalelor Nokia N8, Nokia C7, Nokia C6-01 si Nokia E7, prin pictograme noi si imbunatatiri in utilizare. Scrierea de texte pe ecranul tactil este facilitata de impartirea ecranului in doua zone, pentru a permite vizualizarea directorului de mesaje, a paginilor web, a listei de contacte sau a email-ului in acelasi timp cu tastarea unui mesaj prin intermediul tastaturii virtuale QWERTY – acum disponibila si in modul portret al ecranului.

Harti si navigatie: Symbian Anna aduce imbunatatiri navigatiei Nokia Maps, avand acum functionalitate sporita la cautare, rute noi de transport public si posibilitatea de a face check-in pe retelele geo-sociale favorite precum Facebook, Foursquare sau Twitter.

Browsing: browser mult mai rapid si mai usor de utilizat, ce permite incarcarea mai rapida a paginilor web si navigare imbunatatita, permitand utilizatorilor sa acceseze mai rapid paginile web favorite pe telefonul mobil.

Functii de business imbunatatite: Symbian Anna aduce securitate sporita prin imbunatatirea incriptarii de date pe terminalele smartphone Nokia. Utilizatorii business cu terminale Nokia N8, Nokia C7, Nokia C6-01 sau Nokia E7 isi pot accesa in siguranta intranetul companiei datorita functiilor de suport pentru IPSEC si SSL VPN.

Near Field Communications (NFC): actualizarea de software Symbian Anna activeaza modulul NFC prezent pe terminalul Nokia C7, astfel incat utilizatorii pot transmite fotografii, fisiere video, contacte sau pot juca jocuri de pe un dispozitiv pe altul prin simpla apropiere a acestora; sincronizarea prin NFC permite utilizarea diverselor accesorii Nokia sau de alte tipuri, precum si citirea etichetelor de tip NFC.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *