Potrivit stareţului mănăstirii Lainici, părintele arhimandrit Ioachim Pârvulescu, în fiecare an, pe 6 august, se organizează două slujbe, una la mănăstire, iar cea de-a doua la schitul Locurele, aflat la o altitudine de circa 800 de metri, care aparţine lăcaşului de cult, prăznuindu-se de fapt hramul schitului Locurele. Cu această ocazie, mii de credincioși sunt așteptați la sărbătorirea la acest lăcaș de rugăciune.
