Un caz în care medicina ar fi putut schimba istoria este cel al Regelui Ferdinand Întregitorul. Supranumit cel Loial, regele moare în 1927, măcinat de cancer la colon. Astăzi, boala poate fi vindecată. Ronald Reagan, de exemplu, și-a dus la capăt mandatul de președinte al Statelor Unite, după ce a suferit o intervenție pentru o tumoră asemănătoare.