Avocatul Ioan-Luca Vlad, Consilier Privat Onorific al Familiei Regale a României, realizează într-o postare pe blogul ”România, altfel”, o amplă analiză a evenimentelor care au loc în aceste zile în întreaga țară. Potrivit celor scrise, Ioan-Luca Vlad consideră că ”majoritatea profesionistă a României, de obicei nevăzută”, este ”nereprezentată” și militează pentru votul uninominal absolut, singura modalitate prin care se vindecă nevoia de reprezentare și, implicit, se vindecă sentimentul de abandonare al societăţii.