Monthly archives for August, 2011

Restricţii în Spania pentru muncitori...

Restricţii în Spania pentru muncitorii români, până în 31 decembrie 2012

Comisia Europeana (CE) a adoptat, joi, decizia prin care aproba solicitarea Spaniei de a restricţiona accesul lucrătorilor români pe piaţa forţei de muncă până la data de 31 decembrie 2012, informează Mediafax.

Cinci militari ai NATO au fost ucişi ...

Cinci militari ai NATO au fost ucişi în sudul Afganistanului, într-un atentat cu bombă

Cinci militari din cadrul NATO au fost ucişi joi, în sudul Afganistanului, într-un atentat cu bombă, a anunţat Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), citată de AFP.

Cristian Diaconescu: A anunţa creşter...

Cristian Diaconescu: A anunţa creşterea salariilor este prematur şi neserios

A anunţa clar şi categoric măsuri cum ar fi creşteri salariale în acest moment este prematur şi destul de neserios, a declarat, miercuri, la RFI, preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu.

Noul logo al Olimpiadei din 2012, ins...

Noul logo al Olimpiadei din 2012, inspirat din violențele actuale din Marea Britanie

Pe internet a început să circule, sub formă de glumă, un logo olimpic inspirat din ultimele evenimente de stradă din Anglia.

Brigitte Sfăt, iubita lui Ilie Năstas...

Brigitte Sfăt, iubita lui Ilie Năstase, interceptată într-un dosar al unei reţele de contrabandă cu ţigări

Brigitte Sfăt a fost interceptată în dosarul de contrabandă în care Bombeto Pascaline Esther, soţia consilierului 2 al Ambasadei Republicii Congo la Belgrad, a fost prinsă în flagrant transportând ţigări aduse din Serbia cu maşina de Corp D…

Un simplu test de sânge poate indica...

Un simplu test de sânge  poate indica sexul copilului din a şaptea săptămână de sarcină

Un test ce analizează ADN-ul fetal prezent în sângele mamei după a şaptea săptămână de sarcină este o metodă eficientă şi lipsită de riscuri pentru a determina sexul bebeluşilor, dar şi eventualele anomalii genetice, potrivit unui studi…

Directivă UE: de la 17 noiembrie nu s...

Directivă UE: de la 17 noiembrie nu se vor mai vinde decât ţigări care se sting singure

De la 17 noiembrie, pe piaţă nu vor mai exista decât ţigări care se sting dacă fumătorul nu trage des din ele. Decizia de înlocuire a ţigărilor a fost luată la nivelul UE încă din 2001 printr-o directivă şi a fost transpusă la noi pr…

Prima şcoală de dresaj a câinilor pen...

Prima şcoală de dresaj a câinilor pentru nevăzători din ţară, la Bucureşti

Prima şcoală de dresaj canin din România care va pregăti câini ghizi pentru nevăzători va începe cursurile în această toamnă, la Bucureşti unde primii cinci “elevi” sunt puii singurului câine ghid de la noi, căţeaua Midnight, rasa Golden…

Buza de sus sugerează cât de bună e v...

Buza de sus sugerează cât de bună e viaţa sexuală a femeilor

Un studiu recent de Universitatea de Vest din Scoţia stabileşte ca femeile cu buza de sus proeminentă, cu zona numită “arcul lui Cupidon” foarte vizibilă, au de 12 ori mai multe şanse de a ajunge la orgasm prin sex normal decât restul.

Bebeluş îngropat de viu de mama sa, ...

Bebeluş  îngropat de viu de mama sa, într-o localitate din Maramureş

Caz fără precedent în localitatea Călineşti din Maramureş! O femeie de 23 de ani şi-a îngropat de viu copilul nou-născut. Autorităţile alertate de vecini au făcut sinistra descoperire chiar în curtea tinerei.