Întâlnirea de miercuri, de la Palatul Cotroceni, dintre reprezentanţii BNS şi Traian Băsescu, confirmă intenția Puterii de a acorda subvenţii pentru energia termică, în această iarnă, doar celor cu venituri mici. PDL susține că este vorba despre o măsură de dreapta, prin care se focalizează ajutoarele sociale. De fapt, chiar Boc recunoaște că este vorba doar despre economii, mai precis de 700 de milioane de lei, pe care guvernul vrea să-i păstreze la Buget. Principalii vizați de noile scumpiri sunt tinerii, în special cei care au întemeiat de curând o familie și nu au copii.