Încă din 1991, am văzut la Edinburgh un lot experimental de şobolani, expus la radiaţii similare celor emise de celulare. Aveau tulburări de auz, dar nu şi modoficări morfologice, după cum ne-a declarat dr. Jean Ciurea, preşedintele Societăţii de Neurochirurgie Funcţională. Dezbaterile există, iar firmele producătoare încearcă să ţină sub control aceste rezultate. Până acum au reuşit. Argumentul companiilor producătoare de mobile e susţinut de ingineri, care spun că radiaţia electromagnetică se transformă strict în căldură. Ca şi cum ai sta la soare, dar în acest caz căldura se produce în profunzime, ca la microunde. E drept că puterea aparatelor a tot scăzut, de la 2 W la 0,5 şi se adaptează în continuare. În aceste condiţii apare o întrebare firească, referitoare la adevătarul scop al studiului făcut public de OMS. Astfel, dacă în anii trecuţi, când puterea telefoanelor mobile era mai mare, deci mai periculoasă, specialiştii inişteau ponenţialii clienţi spunându-le că nu există nicun risc asupra sănătăţii în urma folosirii aparatelor cu pricina. Asta pentru a nu speria utilizatorii de telefonie mobilă şi pentru a-i determina să îşi cumpere în continuare telefoane. În ultimii ani, puterea acestor aparate a scăzut considerabil. Cu toate acestea, tot mai multe voci arată spre pericolul asupra sănătăţii pe care îl reprezintă utilizarea telefoanelor mobile. Ar putea fi o strategie a producătorilor de telefoane şi accesorii, prin care să încerce să determine cât mai multe persoane să-şi cumpere şi accesorii de tip „hands free“, care i-ar scăpa de pericol.