MAE doreşte ca nici un oficial ungar sa nu participe la evenimentul de lansare a aşa-zisei “Reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc” la Bruxelles. In acest sens, Ministerul de Externe informează că l-a invitat marţi la sediul MAE pe ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oszkár Füzes, în contextul în care europarlamentarii UDMR Iuliu Winkler şi Sogor Csaba, alături de vicepreşedintele Parlamentului European, Tokes Laszlo, urmează să deschidă marţi “o reprezentanţă a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles”.