Ponta: Deciziile Curţii Constituţionale sunt politice, instituţia trebuie restructurată

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că deciziile Curţii Constituţionale privind Codul de dialog social şi salarizarea profesorilor sunt politice, dăugând că insituția trebuie restructurată.

Ponta a spus că deciziile din ultima vreme ale Curţii Constituţionale la sesizările formulate de PSD şi PNL sunt politice, scrie Mediafax.

“Nu e nicio mirare pentru noi că sunt decizii politice. Pe viitor, soluţia este una singură: schimbarea structurii Curţii Constituţionale şi numirea judecătorilor din rândul magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în locul actualilor judecători, numiţi politic. Traian Băsescu a reuşit să distrugă şi această instituţie a statului român, aşa că se impune s-o reconstruim, pe alte baze decât cele politice”, a declarat preşedintele PSD.

Curtea Constituţională (CC) a stabilit, miercuri, că sunt constituţionale Legea Dialogului Social şi Legea de salarizare în 2011 a personalului didactic, adoptate prin asumarea răspunderii Guvernului, fiind respinse sesizările parlamentarilor Opoziţiei.

Citește și: Codul Dialogului Social şi Legea salarizării profesorilor, constituţionale

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *