După încheierea meciului dintre Steaua și Dinamo, fanii steliști au reacționat violent la iașirea patronului din stadion, aceștia aruncând cu scaune spre mașina în care se afla Gigi Becali. De asemenea, de același tratament au avut parte și jucătorii, când s-au apropiat de tribune pentru a saluta suporterii.
Monthly archives for April, 2011
Andi Moisescu: Alina şi Cristina pot ...
Andi Moisescu le-a prevăzut viitorul celor două finaliste de la Românii au talent Alina Dincă şi Cristina Bondoc: “Până acum vă lipsea notorietatea. Acum o aveţi şi prevăd că puteţi câştiga mult mai mult din muzică decît 120.000 de euro, cât este premiul cel mare de la Românii au talent”, a explicat Andi Moisescu.
De Ce ar putea susține PSD tema unino...
Consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu a ridicat pe agenda publică o nouă dezbatere: votul mixt, uninominal și pe liste. În interviul acordat Agerpres, a doua zi de Paști, Lăzăroiu a lansat, ca de obicei, mesaje folositoare lui Traian Băsescu. El a lovit PNL, dar în plus a susținut că pentru electoratul actual nu mai contează doctrina politică, respectiv stânga sau dreapta. Astfel, se induce ideea că schimbarea de doctrină a PD nu a fost o dovadă de oportunism, și nici UNPR nu trădează interesele celor care i-au votat pe foștii pesediști, regrupați sub stindardul Puterii. De asemenea, se oferă o perspectivă sociologică ”migrației”, vina purtând-o legea electorală imperfectă, nu ”trădătorii”.