Consiliul Concureţei a amendat cu patru milioane de euro companiile Interfruct, Albinuţa Shops şi Profi Rom Food care au stabilit ilegal preţul de vânzare a legumelor şi fructelor comercializate printr-o reţea de supermarketuri.
Invetigaţia a fost declanşată în 2009, ulterior autoritatea de concurenţă constantând că cele trei companii au încheiat o înţelegere prin care furnizorul Interfruct stabilea preţurile de vânzare la raft a legumelor şi fructelor. Produsele erau comercializate prin magazinele din reţeaua Profi din Bucureşti, aparţinând detailiştilor Albinuţa Shops şi Profi Rom Food, informează Mediafax. “Înţelegerile privind fixarea preţurilor reprezintă o serioasă abatere de la principiul liberei concurenţe pe piaţă. Practic, prin această înţelegere Albinuţa Shops şi Profi Rom Food nu au avut posibilitatea de a reduce preţurile de revânzare a legumelor şi fructelor, ceea ce ar fi fost în beneficiul consumatorilor”, a declarat într-un comunicat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Acordul ilegal dintre Interfruct şi Profi s-a derulat pe o perioadă de un an, iar cel dintre Interfruct şi Albinuţa pe o perioadă de 2 ani. Cele două acorduri au avut ca obiect legumele şi fructele proaspete, cu excepţia bananelor.
Consiliul Concureţei a amendat astfel irma Interfruct cu 1,8 milioane lei (aproximativ 400.000 euro), Albinuţa Shops cu 2,6 milioane lei (600.000 euro) şi Profi Rom Food cu 12,3 milioane lei (aproximativ 3 milioane euro).
Iata si punctul de vedere al celor amendati pe nedrept:
28 aprilie 2011 – Consiliul Concurentei a comunicat astazi decizia sa de aplicare a unei sanctiuni impotriva societatilor PROFI si Interfruct, pentru o presupusa incalcare a legii concurentei.
“Activitatile noastre, ale celor de la PROFI, sunt permanent menite sa ofere clientilor nostri calitate mai buna la acelasi pret, precum si alte beneficii. Plecand de la aceasta politica, PROFI a stabilit cu Interfruct o relatie care consideram ca a fost clar in avantajul clientilor nostri, fara sa aduca prejudicii tertilor,” a declarat Pawel Musial, Director General PROFI Rom Food.
“Actiunile PROFI si Interfruct nu au incalcat nicio prevedere din legislatia de concurenta, iar Consiliul Concurentei a ignorat probele aduse de noi in acest sens, atat pe parcursul investigatiilor, cat si in cadrul audierilor. Mai mult decat atat, Consiliul Concurentei a stabilit nivelul amenzii cu incalcarea propriilor reguli de determinare a sanctiunilor. De aceea, ne rezervam dreptul de a contesta aceasta decizie in justitie.”