Doi cetăţeni români, un bărbat şi o femeie, au murit sâmbătă într-un incendiu produs la Saint-Ouen, la nord de Paris, conform Le Figaro.
Cei doi au sărit de la etajul patru al clădirii, în urma deflagraţiei care a avut loc la etajul trei. Autorităţile încă nu au determinat cauza incendiului. În urma incidentului, alte două persoane au fost grav rănite iar opt au suferit arsuri uşoare.