Csibi Barna, transferat în Bucureşti, pentru a fi mai aproape de Parchet

Funcţionarul care a “spânzurat” un manechin cu chipul lui Avram Iancu, Csibi Barna, a fost detaşat în Bucureşti, a declarat, luni, preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, care a precizat că a luat această decizie pentru ca Barna să fie mai aproape de Parchetul de pe lângă ICCJ, având în vedere că s-a început deja procesul de urmărire penală împotriva sa.

csibi barna„S-a început deja procesul de urmărire penală împotriva lui Csibi Barna şi, având în vedere că el este citat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, am considerat oportun ca el să-şi continue activitatea în Bucureşti pentru a putea răspunde prezent solicitărilor procurorilor ori de câte ori este nevoie”, a precizat Blejnar, citat de Mediafax.

În luna martie, Blejnar a decis ca Barna, angajatul Direcţiei Finanţelor Publice a judeţului Harghita, să fie detaşat pentru şase luni în Abrud.

Avram Iancu a urmat clasele elementare în Abrud, judeţul Alba.

Potrivit preşedintelui Anaf, Barna este detaşat în perioada 20 aprilie – 20 septembrie, la DGFP municipiul Bucureşti – Administraţia Finanţelor Publice sector 2, serviciul evidenţa plătitori persoane fizice.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *