COSMOTE Romania lanseaza noi extraoptiuni pentru internetul 3G pe telefoanele mobile, care includ pana la 5GB trafic pe luna.
„Evolutia tehnologiei si a complexitatii website-urilor implica un volum mai mare de trafic de date, o tendinta careia COSMOTE este pregatita sa-i faca fata cu succes. Am creat noile extraoptiuni Connect Mobile cu scopul de a le oferi clientilor nostri pachete de date gandite pentru a raspunde cerintelor lor, acoperind toate nevoile de trafic, la preturi foarte avantajoase”, a declarat Gabriel Ionita, Senior Manager, Products & Services Development, COSMOTE Romania.
Optand pentru acest serviciu, abonatul poate naviga pe internet de pe telefonul mobil sau il poate folosi ca modem pentru computer, fara nicio restrictie, la viteze de transfer de pana la 7,2 Mbps.
Connect Mobile Start cu 250 MB inclusi la 3€ pe luna, Connect Mobile Go cu 500 MB inclusi la 5 euro pe luna, Connect Mobile Now cu 3GB inclusi la 6,71 euro pe luna si Connect Mobile Eco cu 5GB inclusi la 10 euro pe luna.
Atunci cand traficul inclus in abonamentul lunar este consumat, viteza de transfer scade la 128 kbps, dar traficul suplimentar astfel efectuat nu va fi taxat suplimentar.
Utilizatorii cartelei preplatite au, de asemenea, oferte foarte avantajoase din care sa aleaga, incepand de la extraoptiunea de 2 euro pentru 50 MB, ce poate fi folosita timp de 30 de zile. Extraoptiunile ofera pana la 1,5 GB trafic. Serviciul permite navigarea pe internetul mobil fara restrictii sau utilizarea teminalului ca modem pentru computer, la viteze de transfer de pana la 7,2 Mbps. Din momentul in care volumul de trafic inclus este consumat, traficul suplimentar este facturat cu 0.2 euro pe MB.
Utilizatorii Cartelei COSMOTE sau cei ai Cartelei Frog pot activa extraoptiunile de mai multe ori in cursul unei luni.
Serviciile 3G sunt disponibile in prezent in peste 3.500 de localitati din intreaga tara. Reteaua 3G ofera acces la internet cu viteze de pana la 21,6 Mbps.
Utilizatorii cartelei COSMOTE Internet pot beneficia incepand din 8 martie de servicii de roaming atunci cand calatoresc in strainatate. Serviciile de roaming sunt disponibile in 54 de tari prin intermediul a 145 de parteneri, in timp ce serviciile 3G sunt disponibile in 40 de tari prin 65 de parteneri.